„Știința studiază viața. Or, arta nu este altceva decât unul dintre produsele ei cele mai evoluate.” (Pius Servien, Estetica, Editura științifică și enciclopedică, București, 1975, p.19.) Tema principală, pe care autorul dorește s-o avanseze, este ne-antagonismul dintre știință și artă, împreună cu afirmația că cele două sunt reciproc necesare. Ideea este dezvoltată în Introducere la un mod de a fi, singura lucrare scrisă de autor în limba română și publicată la editura Scrisul românesc din Craiova în 1927. Restul cărților sale sunt scrise în franceză și publicate la Paris.

Dar, cine este Pius Servien? Merită să-l luăm în seamă? La vremea lui, a fost în centrul atenției lui Bertrand Russell, R. Carnap, O. Neurat și alții. Adevărul este că el a făcut multă vâlvă datorită modului de exprimare surprinzător și elegant în același timp, într-o franceză impecabilă, dar și a vastelor sale cunoștințe în domenii variate. Despre el, academicianul Solomon Marcus a scris un articol intitulat Un precursor al poeticii matematice: Pius Servien. Deci răspunsul este afirmativ. Și de ce a scris Solomon Marcus despre Pius Servien, despre care puțini își mai amintesc azi? Pentru că Pius este Puiu iar Servien este Șerban Coculescu, fiul celebrului astronom român Nicolae Coculescu, cel care a înființat Observatorul Astronomic din București.

Mai întâi, iată câteva banalități, menite să fixeze termenii.

1. Știința studiază natura. Viața face parte din natură; este una dintre formele ei de manifestare. Și matematica face parte din natură, chiar dacă noi o etichetăm ca fiind abstractă. Multe dintre legile naturii par abstracțiuni, dar ele nu fac altceva decât să caracterizeze natura.
2. Pentru a fi numită știință, cercetarea unui anumit domeniu trebuie să respecte cele câteva reguli elementare, printre care o abordare sistematică, verificarea empirică a oricărei ipoteze etc. Geometria servește ca model.
3. Ingineria aplică informațiile obținute pe căi științifice;

Conform acestora, afirmația din citat, potrivit căreia arta este un produs al științei, pare ciudată. Rezultă că arta ar fi inginerie, ceea ce nu este pe placul artiștilor.

Împotriva afirmației din citatul de la început și care m-a șocat un pic, Puiu Șerban Coculescu are studii serioase, fiind considerat un pionier al poeticii matematice, prin studiile sale cu privire la corespondența dintre matematică și poezie, încercând crearea unei teorii matematice a ritmului. Prezentarea excesiv literară a unora dintre ideile sale, deși șochează, deturnează cititorul de la ideile valoroase la speculații lirice, specifice acelor literați, mânuitori ai literelor, și mai puțin ai cuvintelor și a înțelesului lor.

Astăzi am revenit la ora de iarnă, adică la cea de dinainte de aberația alternanței oră de vară-iarnă. Se spune că marii decidenți intenționează să renunțe la aceste schimbări, fiindcă s-au dovedit ineficiente din punct de vedere economic, iar alte puncte de vedere nu-i interesează.

E un semn bun. Poate renunță și la alte inepții, fiindcă de câteva mii de ani doar asta fac. Nu că cei dinainte erau mai buni, dar nu aveau posibilitățile de azi, așa că se mulțumeau să „dea cu bățul în baltă”. Între timp, bățul a devenit ciomag, tun, rachetă și altele, iar de la baltă au migrat la iaz, lac, mare, ocean și acum umblă prin cosmos.

Am cam deviat. Eu mă gândeam la altceva: toate relele nu le putem anihila imediat, dar, din aproape în aproape, am putea face câte ceva. De pildă, că tot eram la divizarea lumii prin fusuri orare – o altă inepție –, am putea reține doar fusurile geografice și să acceptăm o singură oră pe tot globul. Fiecare țară, regiune, instituție, individ ar adopta propriul program de lucru, în funcție de poziția pe glob, fără să afecteze mersul trenurilor și multe altele, inclusiv creierele noastre șubrede.

Această schimbare îmi aduce aminte de o glumă cazonă. Caporalul anunță: „Soldați, azi schimbăm lenjeria.” Mare bucurie! Caporalul continuă: „Vasile schimbă cu Ion, Constantin cu Dumitru, . . .”.