Acasă, în vacanţă

 Bv1

În urmă cu ceva ani, asocierea celor două cuvinte – acasă şi vacanţă – putea fi considerată o contradicţie în termeni. Vacanţa presupunea plecarea undeva: la munte, la mare, în Tenerife, la Capri sau la bunici, după preferinţe şi buget. Acum, de când multă lume lucrează în alte localităţi din ţară sau străinătate, revenirea acasă în timpul concediului a devenit o obişnuinţă. Cei din Atena folosesc termenul „vacanţă”, chiar dacă eu sunt pensionar. Rămâne să definim termenul „acasă”, pentru cei ce locuiesc cea mai mare parte a anului acolo unde lucrează. Răspunsul pare simplu: acolo unde se află familia. În cazul meu, familia se rezumă la soţie, care mă însoţeşte acolo unde mă aflu. În municipiul Roman, unde m-am născut, nu se mai află nici o rudă cunoscută de mine. Marea majoritate a orăşenilor moldoveni au migrat spre Bucureşti începând cu Unirea din 1859 şi mai ales după cel de al doilea Război Mondial. În Braşov, oraşul în care am locuit cea mai mare parte a vieţii, nu am avut niciodată rude. Doar prieteni, dar, cum „ochii care nu se văd se uită”, de trei ani de când locuiesc în Atena, clubul lor s-a cam subţiat. Rămâne totuşi patriotismul local, aşa că, atunci când plec la Braşov o dată pe an, spun hotărât că plec acasă şi mă bucur, fiindcă – pe lângă treburile ce le am de rezolvat – revăd prieteni, locuri şi activităţi ce făceau parte din viaţa mea.

Îmi propusesem să scriu despre ele imediat ce m-am întors, dar oboseala şi alte interese mărunte mi-au răpit dispoziţia necesară. Acum, aproape că am uitat mulţimea impresiilor pe care doream să le notez. Încerc deci să-mi amintesc pe cele ce-mi vin în minte.

La librăria „Okian” am văzut o expoziţie retrospectivă Mironescu, o încântare pentru mine, deoarece îl consider pictorul reprezentativ al Braşovului. Librăria „Okian” este şi ea importantă pentru mine; acolo am avut mai multe expoziţii şi lansări de carte. Mă consider norocos ca această expoziţie – cu siguranţă cea mai bună în orizontul unui an – să se fi organizat chiar în intervalul în care eram în Braşov.

 OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În Piaţa Sfatului, timp de trei zile, a avut loc un târg de carte. Deşi vremea a fost nefavorabilă, braşovenii – cititori şi organizatori – sunt perseverenţi, astfel că succesul manifestării a fost asigurat. Mi-a plăcut, mai ales că am avut prilejul să întâlnesc vechi cunoştinţe.

OLYMPUS DIGITAL CAMERALa Muzeul de Artă a fost vernisajul unei expoziţii retrospective Friedrich Miess. Trăitor între 1854 şi 1935, a fost unul dintre mentorii unei întregi generaţii de pictori braşoveni, fiind un remarcabil portretist. Deşi majoritatea pictorilor moderni folosesc fotografia în pregătirea tablourilor, Friedrich Miess a recunoscut utilizarea acestei metode, iar în expoziţie unele tablouri au avut alăturate fotografiile ce au stat la baza picturilor, fotografii ce se aflau în atelierul pictorului.

                                                                                                                                                   OLYMPUS DIGITAL CAMERA     OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La sala „Europe” a expus Ileana Sbârcea Mureşanu, expoziţie deja tradiţională pentru luna iulie a fiecărui an.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Trei zile, dintre cele 29, cât am stat în Braşov, nu a plouat, dar a fost ceva soare şi în unele zile cu ploaie. Nu ştiu cum a fost vremea în cele două zile, când am fost la Ploieşti. Acolo a fost frumos.

                                                                   OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cam asta a fost! Iată că, în loc de impresii, a rezultat un raport de activitate. Pe data viitoare – poate – cu mai mult succes.

Atena, 21 august 2014

Advertisements