dia do

După adunare, scădere şi înmulţire, învăţăm la şcoală şi cum se face împărţirea. Este modalitatea prin care un număr poate deveni oricât de mic. Cât de mic depinde de cel care face împărţirea; de aici cuvântul „cât”. Substantivul asociat împărţirii este „fracţie”, adică o bucăţică dintr-un întreg. Dintre cele patru operaţii aritmetice, împărţirea este cea mai grea, motiv pentru care cei mai copţi la minte se întreabă „La ce ne foloseşte?”; întrebare firească, dacă ne gândim că preocuparea noastră principală este înmulţirea şi nu inversul ei, împărţirea.

 

Cu timpul unii dintre noi – nu toţi – învaţă şi o altă semnificaţie a cuvântului „împărţire”: cea de distribuţie. Dacă ne gândim la mai multe obiecte, s-ar părea că ea nu ar avea vreo legătură cu prima. Dacă însă este vorba de un singur obiect, atunci acesta trebuie mai întâi tăiat sau fragmentat cumva, pentru ca numai după aceea să poată fi distribuit.

 

În limba greacă, „dia” este semnul aritmetic al împărţirii. „Dido” este verbul a da. Combinaţia lor, adică „diadido” înseamnă „a distribui”. Iată că la ei se leagă. În dicţionarul grec-român există câteva pagini de cuvinte ce încep cu „dia”, majoritatea referindu-se la activităţi umane desfăşurate în comun, gen „dialog”. Nu vreau să spun prin asta că ei ar fi mai deştepţi. Limba greacă – chiar şi cea numită modernă – este o limbă arhaică (ca să nu spun ne-evoluată). Ea păstrează încă forme ancestrale, ceea ce îmi permite mie să speculez şi să afirm că oamenii obişnuiau să împartă între ei ce aveau. Acesta a fost deci primul sens al cuvântului „împărţire”. Era normal, animalul vânat trebuia tăiat, partiţionat şi oferit fiecăruia partea sa. Celălalt sens a venit doar după ce oamenii au învăţat aritmetica.

Advertisements

Lunea curata

Am fost surprins astăzi să constat că, în Atena, unele magazine erau închise. Nu ştiam să fie vreo sărbătoare, dar de la greci te poți aştepta la orice, mai ales că în materie de sărbători sunt specialişti. Am aflat că este „Lunea curată”. Bineînţeles că prima interpratare a fost de zi a curăţeniei. O singură zi pe an pentru curăţenie pare totuşi cam puţin. Poate pentru curăţenia de primăvară. Înseamnă că ar mai trebui să fie şi una de toamnă. Prea multe presupuneri strică, aşa că am apelat la surse oficiale. Am aflat astfel că sunt două sărbători de Lăsata secului, şi nu una, aşa cum credeam eu: de carne şi de brânză. Anul acesta, prima a fost pe 15 februarie, iar a doua ieri, pe 22, când se consideră că începe postul propriu zis. Din punctul meu de vedere, el a început odată cu interzicerea consumului de carne, cel de brânză fiind mai puţin sever. A fost deci ziua de ieri, când mai puteam încă să mâncăm fără restricţii extrem de severe. Rezultă de aici două interpretări pentru „Lunea curată”. Una preoţească, de zi a curăţirii noastre interne fizice şi sufleteşti şi a doua, mai puţin religioasă, de curăţenie în sens laic, după cheful din ziua precedentă, deci tot o zi a curăţeniei.

 

Nu sunt specialist în obiceiurile oamenilor în asemenea ocazii, aşa că mă voi limita la unul singur, cel mai vizibil de aici: înalţatul zmeelor. Sute de asemenea obiecte zburătore brăzdează cerul, mai ales pe litoral. Tehnologia modernă a realizat şi fire subţiri şi rezistente, astfel că unele se ridică la peste 100 de metri. Momentul nu a fost nici el ales întâmplător. Sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie este cea mai urâtă perioadă din Atica, în special datorită vântului şi cum martie (şi nu Marta) nu poate lipsi din post, momentul este ideal pentru „zmeit”. Este frumos. Anul trecut, pe lângă zmeele cumpărate din comerţ, am văzut şi unul încropit cu tricolorul românesc. Chiar dacă nu era cel mai frumos, a fost singurul care mi-a rămas în memorie. Celelalte au contat doar prin efectul de ansamblu.

 

Anul acesta am avut prilejul să asist la o scenă deosebită. Imediat ce am ieşit la plimbare, după primii metri am văzut o pereche de tineri – aproximativ 25 de ani – care se chinuiau să-şi recupereze zmeul, încurcat în sârmele liniei de tramvai. La ea se vedea dorinţa de a recupera obiectul, iar la el dorinţa de a-i fi ei pe plac. Amândoi aveau un zâmbet plăcut, ceea le sporea simpatia cu care erau priviţi nu numai de către mine.

 

Mi-am continuat plimbarea pe faleza de circa un kilometru, cu pauze destul de mari, admirând performaţele unora şi străduinţa altora, mai ales că peisajul era frumos. Deşi cerul era în general închis, soarele reuşea să-şi strecoare razele printre nori chiar deasupra noastră, luminând marea, de un verde neaşteptat de deschis. Valurile înspumate – destul de mari pentru Marea Egee, unde mulţimea insulelor împiedică deplasarea lor – erau puse în evidenţă, ceea ce mă făcea să regret că plecasem fără aparatul de fotografiat.

 

La întoarcere, i-am găsit pe cei doi tineri în aceeaşi poziţie. Între timp un tramvai se oprise, deşi putea trece liniştit. O biată aţă nu putea să-l stânjenească cu nimic. Amabilitatea vatmanului ar fi fost intes apreciată dacă aşteptarea nu ar fi durat cu mult peste limitele acceptabile de către cel mai răbdător călători. Acum, tramvaiul era gol. Toţi călătorii coborâseră. Unii probabil aveau treabă. Cea mai simplă soluţie ar fi fost să rupă firul zmeului. Dar nu, tinerii continuau să ţină de sfoară şi să zâmbească, deşi cam stânjeniţi. Alt tramvai nu a venit, deşi ar fi trebuit. Înseamnă că celelalte au fost oprite în alte staţii, sau chiar la cap de linie. Cum nu aveam nici o treabă, m-am gândit să rămân să văd cât de mult poate dura această scenă. Între timp însă a început să mi se facă foame şi nu erau semne de schimbare. Salvarea a fost o maşină a firmei, din care au coborât doi lucrători cu o cange lungă, cu care au dat jos zmeul. În tot acest timp, vatmanul a stat pe scaunul lui, în tramvai. Era şi el probabil ostenit după obositoarea zi de ieri. A avut totuşi o iniţiativă: presupun că el a fost cel care a dat un telefon celor de la firmă, în urma căruia au venit cei doi lucrători. Prima lor manevră a fost să desprindă sfoara de zmeu, spre dezamăgirea domnişoarei. A doua a fost distrugerea completă a OZC-ului (Obiect Zburător Cunoscut). În sfârşit, tramvaiul a plecat. Cei doi au mai rămas câteva minute să contemple momentul, după care au plecat şi ei. Fără zâmbet, mi-au părut mai puţin frumoşi. Am plecat şi eu, cu două întrebări. Nu are rost să le scriu, fiindcă sunt prea evidente.

 

P.S.

Nimic nu rămâne nepedepsit. Ieri, am bârfit. Astăzi am fost eu călător într-un tramvai. În drum spre centrul oraşului, acesta s-a oprit dintr-un motiv necunoscut mie. Printre blocuri nu este un loc propice pentru înalţat zmee, dar motive pentru întrerupt circulaţia se pot găsi oriunde. Aveam cu mine un pachet destul de greu, aşa că mi-ar fi fost greu să continui drumul pe jos. În consecinţă, m-am înarmat cu răbdare şi am aşteptat. Cam un sfert de oră. Adevărul este că am avut noroc: când am ajuns la destinaţie, am constatat că în centru plouase. Clima este foarte instabilă în timpul primăverii şi cu diferenţe mari între diferitele zone ale Atenei. La distanţă de numai câţiva kilomentri, poate fi urât în centru şi mai ales pe dealuri, în timp ce pe litoral – unde este cu mult mai constantă – soarele să strălucească. Era să scriu că oamenii fac baie în mare, dar există câţiva perseverenţi, care se ambiţionează s-o facă în fiecare zi, indiferent de vreme.

Excursie la templul lui Poseidon de la Cap Sounion

OLYMPUS DIGITAL CAMERABineînțeles că templul lui Poseidon merită văzut. Cum însă până acolo pitorescul peisajului străbătut de șosea te încântă pe tot parcusul din Atena și înapoi, nu mai știi care a fost de fapt obiectivul excursiei.

După ce treci de zona – să-i zicem – orășenească a litoralului (Glifada, Voula, Vouliagmenis) plajele amenajate pe lângă localitățile-stațiuni alternează cu salbe de mici golfuri sălbatece, cu plaje aproape intime, străjuite de pereți înalți de stâncă. Reședințele luxoase nu-ți sar în ochi, fiindcă sunt mascate de garduri înalte, majoritatea din piatră, adevărate ziduri înconjurătoare. Combinațiile de golfuri mici și mari, casele albe, cocoțate pe dealuri, parcă coagulate în mici localități, vegetația veșnic verde, coloratâ ici-colo cu flori în plină iarnă, plus marea sclipind în soare, dau peisajului un farmec deosebit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERALa capătul drumului – templul lui Poseidon. Cândva a fost frumos decorat. Astăzi, mai vedem doar un schelet și nici acela întreg. Poate e mai bine! Frizele, statuile, basoreliefurile ne-ar fi furat privirea. Privind doar cele câteva coloane rămase, înțepând cerul ca un protest, ne rămâne timp pentru reflexie. Se spune că, privit de aici, apusul de soare este foarte frumos. Sunt convins, dar nu cred că m-aș lăsa impresionat atât de ușor de peisaje banalizate prin excesul de clișee fotografice. Oricum, noi am ajuns acolo în plină zi și nu aveam intenția să zăbovim la restaurantul din apropiere doar pentru un apus de soare. Cu adevărat impresionată este însă poziția templului, la extremitatea de Sud a peninsulei, pe un promontoriu foarte înalt, ce privește spre largul mării. Marea Egee! Ni-l imaginăm pe Egeu, tatăl lui Tezeu, așteptându-și fiul, nerăbdător să vadă dacă pânza de pe corabie va fi albă sau neagră. A fost neagră, dar nu pentru că Tezeu ar fi eșuat în lupta cu Minotarul. Dimpotrivă, el reușise, dar – cuprins de bucuria victoriei – a uitat convenția cu tatăl său și nu a schimbat pânza. Este impresionant să ți-l imantinezi pe Egeu, în culmea disperării, aruncându-se în mare de la înălțimea aceastei stânci.

OLYMPUS DIGITAL CAMERATemplul este totuși închinat lui Poseidon. Ca zeu al mării, m-aș aștepta să aibă un edificiu construit chiar pe mare. Recunosc, ar fi fost mai greu. Aici însă pare a fi construit de pământeni, în încercarea de a comunica cu marea, eventual de a atrage atenția zeului că există și ei și vor și să spună ceva. Prin ofranda adusă astfel zeului au cerut probabil protecția navigatorilor. Sau, poate, el este adresat direct mării, cerându-i să protejeze uscatul. Marea catastrofă de la Santorini, urmată de un tzunami cum nu se mai văzuse a rămas multe veacuri în memoria grecilor, generație după generație.

OLYMPUS DIGITAL CAMERASăpăturile arhelogice au descoperit că aici n-a fost doar un templu. O întreagă localitate s-a aflat în vale, cu depozite și port. Era de așteptat! Poziția strategică în care se află nu putea fi neglijată.

Astăzi, vasele militare se află undeva departe de privirile noastre, locul fiind doar un obiectiv turistic bine valorificat.

 

Iarna la Atena

2015-02-11

Nu știu dacă fulgii, pe care i-a văzut soția mea ieri, erau adevărați sau doar picături mai mari de apă, dar azi dimineață am văzut cu ochii mei o ninsoare în toată legea. Ce-i drept, şi temperatura a coborât la doar 5 grade. De la fereastră, fulgii duși de vânt dădeau aspectul unui viscol. A durat cam 10 minute, după care a ieșit soarele. Tot cam 10 minute. Cum norii aleargă pe cer, vremea a fost schimbătoare toată dimineața. Asta aici, pe litoral. Pe dealurile din apropierea Atenei se pare că s-a depus şi un strat subțire de zăpadă. Atmosfera nu este clară și nu pot să-mi dau seama foarte bine.

 Cu, sau fără zăpada de pe dealuri, se poate spune că am avut și aici o zi de iarnă adevărată. Partea aproape nostimă au realizat-o două persoane, care au făcut baie în mare. Or fi fost mai mulți, dar doi am văzut eu, când am coborât să pun o scrisoare la poștă: un bărbat ce înota şi o femeie ce tocmai ieșise din apă și se îmbrăca, nu foarte grăbită.

2015-02-10

Zilele trecute era să declar că, în Atena, iarna – dacă poate fi numită astfel – este între Crăciun şi Bobotează, conform unei zicalei muncitoreşti din România: „Din Crăciun p’în Bobotează, şantierul nu lucrează”. În această perioadă, temperatura poate coborî sub 10 grade Cesius, este umezeală şi bate vântul. Nu-mi amintesc dacă în acest an a fost chiar atât de frig, dar ziua de azi însă mi-a contrazis idea. Erau doar 7 grade azi dimineață şi nu a scăzut deloc nici după ce soarele s-a ivit pentru câteva minute. Acum plouă şi bate vântul. Soția mea spune că a văzut şi câțiva fulgi de zăpadă. Eu nu i-am văzut, deşi am ochelari mai buni. Cert este că perioada de iarnă trebuie s-o prelungesc după Bobotează. Năcută pe 13 februarie, soția mea a fost botezată câteva zile mai târziu. Sper că nu prea multe, fiindcă aş fi dispus să acord iernii acest ultim termen. Deja a apărut un pic de soare după nori. Doamne ajută!

Atena, 8 februarie 2015

Concert la Fundaţia Cacoyannis

OLYMPUS DIGITAL CAMERASpectacolul a fost deschis de Excelența Sa, domnul Lucian Fătu, Ambasadorul României, şi domnişoara Anca Chisăliță, secretar I, ataşat cultural al Ambasadei, din inițiativa şi sub organizarea cărora a avit loc concertul.

Au cântat: soprana Cella Costea şi clarinetistul Valentin Macoviciuc, acompaniați la pian de Domniki Halari.

În program, lucrări de Rossini, Puccini, Debussy etc., dar şi Sabin Drăgoi şi George Grigoriu.

Ambii solişti sunt români, născuți la Piatra Neamț şi au în jur de 40 de ani, deci sunt în deplinătatea aptitudinilor lor fizice. Din punct de vedere professional, cele mei elocvente probe sunt cariera, premiile obținute şi critica de specialitate. Ca solistă, Cella Costea are un şir lung de asemenea dovezi. Valoarea lui Valentin Macoviciuc a fost recunoscută de către Filarmonica din Pireu, al cărui membru este şi de către Opera Națională din Atena, cu care colaborează. Domniki Halari este o excelentă pianistă, corepetitoare a aceluiaşi teatru de operă, solicitată de către numeroşi mari solişti să-i acompanieze în concert.

 Pe scurt, a fost un spectacol bun, mult aplaudat. Sala, cu o capacitate de aproximativ 250 de locuri a fost aproape plină.

 Michael Cacoyannis este un nume binecunosctut românilor, ca regizor al filmului „Zorba, grecul”. Ambiția lui a fost să creeze o instituție culturală modernă, pentru educație, studii, promovări şi realizarea de spectacole. El a murit, dar visul său continuă prin această fundație, materializată printr-o clădire modernă, frumoasă şi deosebit de funcțională. Sala, în care s-a ținut spectacolul, seamănă cu un teatru antic în miniatură, cu deosebirea că panta amfiteatrului este foarte mare.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 A fost o seară frumoasă. O imagine din concert, de fapt ultima piesă interpretată de cei trei, este vizibilă pe YouTube, la adresa:

 https://www.youtube.com/watch?v=JlS8OGcbEuI.