Dictatura „proletariatului”

Visul lui Marx se împlinește. Dar sub ce formă . . . Cu alte cuvinte, „unde dai și unde crapă . . .”

 

Departe de a fi fost un om de știință, sociolog, economist sau orice altceva de acest gen, evreul Marx a fost un propagandist de partid avant la lettre, al unui partid ce încă nu se născuse, dar care spera că se va înființa în curând. Motivul? După ultima inepție franțuzească, votul universal, el a apreciat că, odată cu dezvoltarea industriei, numărul muncitorilor va crește și, devenind majoritari, partidul lor își va impune punctul de vedere în orice parlament. Aceasta i-a fost prima greșeală: procentul de muncitori în societățile industrializate a scăzut de la un la altul, datorită evoluției tehnologice. El mai avea însă un motiv ascuns: ura congenitală față de populația europeană ne-evreiască, ale cărei cauze sunt bine-cunoscute. În plus, îl mânca pielea. Se știe că avea grave dezechilibre psihologice, provocate de o boală de piele (Cf. unui studiu publicat în „British Journal of Dermatology” și preluat de „The Times” în toamna anului 2007). Pe scurt, dorea să fie primul care a avut intuiția evoluției viitoare a omenirii. De altfel, n-a fost singurul. Ideea votului universal a frământat și alte minți, inclusiv pe cele ale românilor. Populația țării noastre fiind preponderent rurală, câțiva politicieni au înființat partide așa-zis „țărăniste”, sperând să câștige voturile acestora. Efort zădarnic, fiindcă nici unul dintre ei nu cunoștea sufletul și aspirațiile țăranilor, ei înșiși nefiind țărani autentici, cum nici Marx nu era proletar.

 

Tempi passati! Despre „dictatura” proletariatului sovietic nu are rost să vorbim. Toată lumea cunoaște azi realitatea. Cât despre România, ea a fost o țară ocupată de sovietici, așa că doar s-a supus ordinelor, fără să creeze ceva cu adevărat nou.

 

Acum însă, când suntem cu adevărat liberi, ne putem lăuda că am devenit și creatori. Nu chiar pe plan intelectual, fiindcă marea majoritate a populației aparține altor categorii sociale și mulți dintre membrii ei au chiar un ușor dispreț față de cei ce se ambiționează să creadă că de-a face cu asemenea preocupări. Votul universal își dovedește pentru prima oară eficiență. Putem vorbi deci despre o adevărată dictatură, nu chiar a proletariatului, ci a mulțimii, iar asta se vede prin calitatea aleșilor, a celor ce au ajuns în funcții de conducere, a politicienilor ce hotărăsc soarta poporului. Iată adevărata dictatură! Parlamentarii, ignorând unul dintre principiile de bază ale politicii, și anume separarea puterilor (legislativă, executivă și judecătorească) în stat, s-au erijat în dictatori și hotărăsc pentru toți trei, inclusiv pentru președinte. Explicația este simplă: principala condiție a politicianului de succes este ignoranța. Cultura, începând cu gramatica elementară, este pentru proști. „Parlamentarii este deștepți.”

Advertisements

Bookfest – salon de carte, ediția a IV-a

Joi, 18 octombrie 2018, Aula Universității „Transilvania” din Brașov

Vestea este bună. Orice etalare a cărților este o sursă de informații și, în consecință, o fereastră deschisă pentru lărgirea orizontului nostru cultural.

Se mai folosește și expresia „târg de carte”, punând deci accentul pe comerț, deși prețurile cărților nu se negociază. Dacă nu ne gândim la un salon de spital, ci la o sală elegantă de primire a oaspeților, sală de expoziții de pictură sau altele asemănătoare, atunci cuvântul salon sună mai atrăgător. Ne plasează într-o zonă a eleganței. Ideea unui salon de coafură limitează zona la podoaba capilară a femeilor. Încet-încet însă ne apropiem și de conținut, adică de acea parte a corpului căreia i se adresează orice carte. Bookfest se vrea o festivitate a cărților, deși este una a editurilor de carte, dar nu e cazul să despicăm firul în patru. Eu unul nu aș putea s-o fac nici în două. Poate că la deschiderea festivă a manifestării ne-ar fi lămurit vreunul dintre vorbitori, dar așa ceva nu a existat, probabil pentru că marea majoritate a expozanților – fiindcă este de fapt o expunere a cărților – sunt edituri bucureștene. Brașovul are târgul lui de carte, organizat în Piața Sfatului, acolo unde, în trecut, ființau adevărate târguri de mărfuri.

 

Târg sau salon, cu sau fără deschidere festivă, noi ne bucură că există. Este deschis de joi 21 și până duminică 20 octombrie, între orele 10 și 20. Din când în când, în special după-masă, putem asista și la prezentarea unor cărți. Cea mai activă este editura „Humanitas”, dar se mai strecoară „Corint” și „Polirom”.

Eu am făcut deja un tur de orizont, mai mult pentru a asista la conferința domnului dr. Claudiu Pozna „Inteligența artificială – mit sau realitate”. Pentru azi îmi rezerv mai mult timp, mai ales pentru că vor fi două prezentări de carte, una în avanpremieră.

Conferința de ieri a fost incitantă, fiindcă ea conține încă din titlu o întrebare. Orice carte bună ne stimulează prin întrebările puse direct sau induse cititorului. Literatura nu dă răspunsuri. Numai știința o face, sau se străduiește s-o facă. Domnul Pozna nu a scris o carte cu subiectul din titlu. Domnia sa a susținut doar această conferință. Nefiind deci o carte, ne-am fi așteptat să răspundă la întrebare, mai ales că profesiunea sa este cea de inginer, profesor universitar la Universitatea „Transilvania” din Brașov, unde se ocupă de robotică. Un naiv ar crede că el este exact persoana indicată să ne răspundă la întrebare. Este totuși prea inteligent, pentru a intra în această capcană. Și-a construit de aceea speechul după toate regulile retoricei. Este de-altfel un foarte bun orator.

Mit sau realitate? Mit înseamnă poveste. Nu știu să existe povești cu acest subiect. Mă refer la povești ca literatură. Pentru a discuta despre inteligența artificială ca realitate, ar trebui ca, mai întâi, să avem o definire științifică a inteligenței. Noi avem însă doar câteva, propuse de umaniști, în termeni vagi. DEX-ul ne spune: „Capacitate de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior”. Sau, tot acolo, despre cea artificială: „Capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane”. Deci nu chiar umane. Replica dată de un hâtru cu mulți ani în urmă a fost: „Inteligență este ceea ce calculatoarele nu vor avea niciodată”. Îmi pare rău că am uitat numele persoanei. S-ar putea să fi fost chiar Grigore Moisil, dar nu sunt sigur. Deci o definiție prin negare a ceea ce nu este. Altcineva spunea că este inteligent cel ce face ceva ce nu l-a învățat nimeni. Calculatoarele fac ceea ce au fost învățate, programate, să facă. Termenul „inteligență artificială”, inventat probabil de vreun ziarist, chiar dacă l-a lansat altcineva, a fost sugerat de ideea că s-au creat calculatoare care joacă șah, spre exemplu, sport considerat al inteligenței. Termenul este deci vag, cu o conotație mai mult literară decât științifică sau măcar inginerească.

Fiindcă s-a dorit o continuare a conferinței cu o discuție colocvială, au fost abordate și chestiuni de genul pericolul extinderii roboticii, prin consecințe neprevăzute, nefaste, cea mai banală dintre ele fiind creșterea șomajului. Grija îmi pare a fi una de sorginte muncitorească. Este adevărat că munca slab calificată dispare în uzinele robotizate. În locul ei însă apare una mai calificată, de creare și – mai ales – de întreținere a roboților. Fiind doar mașinării, se strică. Cineva va trebui să-i repare, deci nici vorbă de șomaj. Dimpotrivă, cred că personalul de întreținere va chiar mai numeros.

Recitalul de la ora cinci

Casa Mureșenilor, 18 octombrie 2018

M-am bucurat ca, după șapte ani, să regăsesc Brașovul așa cum l-am lăsat. Mă refer, bineînțeles, la aspectele lui pozitive. Tradiționalul „Recital de la ora cinci” de la Casa Mureșenilor, realizat în colaborare cu Opera din Brașov,  este unul dintre ele. Cel de ieri a cuprins lucrări din opere, filme sau independente, unele bine-cunoscute publicului larg, altele mai puțin cântate, dar aproape la fel de plăcute.

Au interpretat sopranele Mădălina Bourceanu și Valentina Mărgăraș, împreună cu baritonul Adrian Mărcan, acompaniați la pian de Simona Patriche. Ca de obicei, aproape neschimbată, actrița Nora Vlad, cu multă vervă, a prezentat într-o manieră lirică fiecare lucrare.

În sală, toate locurile au fost ocupate cu mult înainte de începerea spectacolului.

 

Prostie sau propagandă politică?

„Combinatul Siderurgic de la Galați a fost inaugurat în 1965 de către Nicolae Ceaușescu.” Așa am auzit la televizor. Afirmația este corectă, dar de ce era necesară precizarea cu Ceaușescu? El a devenit președinte doar cu un an înainte, în 1965. N-a avut deci nici un rol