Din volumul “asFORisme 3”

Dacă am greşit, continuarea nu poate fi decât o nouă greşeală.

*

Pentru mulţi, libertatea este egală cu sentimentul unor copii, ce chiulesc de la şcoală.

*

La prima vedere, românii sunt necomunicativi şi morocănoşi, în timp ce americanii sunt comunicativi şi veseli. (Te salută cu toţi dinţii)

După ce schimbă însă câteva cuvinte, situaţia se inversează: românii devin comunicativi şi sentimentali, iar americanii pragmatici.

*

Copiii care urmează un liceu de artă ajung acolo datorită părinţilor. Ei, copiii, nu au nici o vină.

*

Poate părea un paradox – şi mulţi vor protesta – dar incultura poporului român se datorează inculturii celor ce ar trebui să-l cultive.

*

Principala menire a părului este să ascundă capul. Fie şi parţial.

*

În România comunismul s-a privatizat. SUA au tendinţa să procedeze invers.

*

Religia face parte din istoria civilizaţiilor, cu bunele şi relele ei.

*

A aştepta ceva deosebit de la politicienii noştri e ca şi cum ai privi acelaşi film de mai multe ori, în speranţa că va avea un final diferit. Aceleaşi mecanisme produc aceleaşi efecte, până se strică.

*

Atunci când sunt singur, am uneori dispute cu mine însumi, dar în cele din urmă îmi rezolv diferendele pe cale amiabilă.

*

Când fac topul primilor 10 măgari pe care i-am întâlnit în viaţa mea, nu mă gândesc la cei care mi-au cauzat cele mai mari neplăceri, ci la cei care mi-au trădat aşteptările. Ei au lăsat în sufletul meu o rană, în timp ce pe ceilalţi – consideraţi adversari – i-am tratat ca atare. Pe unii chiar îi respect.

*

Acasă, în fotoliu, mi se pare că sunt o pasăre care zboară cu gândul peste depărtări. Sunt un vultur care vede lumea de sus şi o judecă. Atunci când călătoresc, simt că mă târăsc. Chiar şi avionul merge prea încet, iar din contactul cu lumea culeg doar fragmente, uneori chiar cioburi.

*

În cele mai multe cazuri, marii oameni pe care i-a înregistrat istoria oficială au încheiat o perioadă de glorie şi nu au creat-o. Creatorii au rămas anonimi.

*

Când ni se pare că suntem importanţi, ar trebui să ne gândim la musculiţa drosofila, care încearcă să înţeleagă mecanismele lumii în scurta ei viaţă, al cărei „bing-bang” a început atunci când cineva a scos dopul unui vas cu conţinut în plină fermentaţie şi se va încheia imediat ce dopul va acoperi din nou vasul.

*

„Săracul” Eminovici a cumpărat la Ipoteşti 420 de hectare de teren arabil.

*

Feriţi-vă de jocurile celor puternici.

Ei câştigă întotdeauna.

*

Când sunt obosit şi vreau să mă relaxez, mă ocup de mici treburi gospodăreşti. Atunci soţia spune că sunt harnic.

*

Societatea modernă se îndreaptă către un alt gen de cultură decât cel clasic, semn că undeva s-a greşit. Ar trebui să aflăm unde s-a greşit, pentru ca noua cultură să nu fie decât un nou experiment ratat.

*

O societate este caracterizată de domeniile în care membrii ei obişnuiesc să se asocieze.

*

Lumina nu poate fi văzută. Îi realizăm existenţa prin efectul ei atunci când se reflectă pe obiecte.

*

Unui om cu adevărat rafinat ar trebui să-i curgă alcool prin vene.

*

Cât de lung e un minut depinde de care parte a uşii toaletei te afli.

*

Leave a comment